acum, the grande finale... un articol scris de mine. asa, stangaci cum a iesit, dar in varianta in care nu va fi niciodata publicat...
"Bom dia, alegria sau micul meu L’auberge espagnole
20 kg la cala, bagaj de mana mai mult decat e permis si o viata reprezentata de cateva carti si poze... asa am plecat eu spre Portugalia intr-o dimineata de septembrie. Incepea marea aventura a vietii mele de pana acum. Visam de cativa ani sa ajung in Portugalia si iata ca asta era sansa mea sa locuiesc in Porto. Nici nu stiam ce avea sa ma astepte dar eram increzatoare ca voi invata o multime de lucruri noi, ca voi avea parte de experiente inedite, ca totul va fi bine. Inima imi batea cu putere. Simteam un amestec ciudat de tristete si bucurie.
Prima zi, prima aventura. La aeroport ne-au asteptat 3 colege de la IPAM. Aveam o adresa unde trebuia sa stam. Am ajuns acolo, insa apartamentul nu era exact ce ne asteptam sa fie. Asa ca am hotarat sa mai cautam. Dupa ce am auzit monologul pe un ton foarte ridicat al proprietarei in portugheza, ne-am luat bagajele si am plecat. Prima zi, la 4000km de casa fara acoperis deasupra capului.
A doua zi insa ne-am mutat in apartamentul de la etajul 9 in care urma sa ne petrecem urmatoarele 5 luni. Acolo, am locuit sase persoane cu personalitati diferite, din 3 tari latine putin asemanatoare(Romania, Spania si Portugalia). In scurt timp am invatat ce inseamna sa imparti acelasi spatiu cu mai multe persoane, sa ai reguli pe care nu le respecta nimeni niciodata, sa te adaptezi la felul de a fi al celorlalti, sa te bucuri de cele mai mici lucruri, sa te astepti la putin si sa primesti mult, sa ai o familie departe de familia ta.
IPAM - Instituto Português de Administração de Marketing din Matosinhos, facultatea la care am invatat, are 7 etaje si doar cateva sali de cursuri. Fiind o facultate mica toata lumea cunoaste pe toata lumea, studenti, profesori, si asta ii da un farmec aparte. Profesorii sunt apropiati de studenti ii asculta, tin cont de parerea lor si le ofera tot ajutorul de care au nevoie, lucru suprinzator pentru studentul roman.
Contrar asteptarilorsi si povestilor tuturor colegilor mei plecati cu erasmus in alte locuri, nu ne-am apropiat atat de mult de ceilalti erasmusi de la noi din facultate, ci de portughezi. Poate si pentru ca seamana atat de mult cu felul de a fi al romanilor. Portughezii sunt niste oameni extraordinar de primitori,veseli, prietenosi, intotdeauna gata sa te ajute. M-am simtit ca acasa din primele zile si asta numai datorita lor. Iubesc modul relaxat in care vad viata si optimismul de care dau dovada in orice situatie.In Portugalia am invatat ca este timp pentru orice- pentru scoala, pentru prieteni, pentru tine.
Traditia academica portugheza e una dintre cele mai interesante lucruri intalnite in Portugalia. Se numeste Praxe(citit prash). Pe scurt, Praxe reprezinta forma prin care studentii sunt integrati in facultate, o societate care seamana cu una secreta cu ierarhii si reguli extrem de stricte.
Studentii din anul intai sunt numiti Caloiros, iar cei din anii mai mari Senhores Doutores. Costumele pe care le poarta ii deosebesc. Cei din anul intai au tricouri in culorile facultatii, urechi de magar si alte insemne specifice. „Doctorii” poarta cu mandrie costumul de Senhor Doutor- negru, cu capa- pe care noi l-am asemanat cu cele din Harry Potter.
Primele trei saptamani de studentie sunt poate cele mai dificile din viata fiecarui portughez. In fiecare zi trebuie sa fie prezent la activitatile pregatite de cei mari, sa se supuna, sa fie umilit si sa isi recastige demnitatea, sa invete, sa isi gaseasca un echilibru. Toate activitatile au rolul de a ii face sa se cunoasca, de a isi face noi prieteni in facultate.
Acum ei invata cantecele specifice facultatii si regulile Praxe-ului, dar in acelasi timp le este testata rezistenta si devotamentul. Dintre probele la care sunt supusi imi amintesc de ziua in care trebuie sa mearga in genunchi , sau sa descopere anumite indicii prin tot orasul legati intre ei; sa numere treptele unei scari rulante; sa inoate intr-un lac, in noiembrie, doar pentru ca nu au ascultat ordinele unui superior; sa sustina facultatea la competitiile la care aceasta participa, sa mearga la petreceri si sa plece numai cand le este permis, chiar daca e ora 10 dimineata deja.
Dupa cele trei saptamani, in cadrul unei ceremonii ce are loc in fantana din fata celui mai renumit bar stundetesc, Piolho, acestia sunt botezati. Fiecare student primeste un nume, o porecla ce reprezinta ceva prin care s-a remarcat pana atunci.
Prima data cand un Caloiro are voie sa poarte costumul negru este in cadrul Queima das Fitas, un eveniment desfasurat in prima saptamana din mai, cand au loc o serie de petreceri si concerte in cinstea celor care vor absolvi facultatea in acel an.
Un alt lucru foarte important pentru portughezi sunt cinele. Asa ca, pentru orice lucru pe care il sarbatoresc, organizeaza o cina. Aici se bea in general o bautura numita receita (amestec din vin alb, bere si zahar). Stiu, suna ciudat, dar e chiar bunaJ Dupa cina, se merge de regula intr-un bar iar apoi, pe la 3, la discoteca. In fiecare seara este o petrecere academica, organizata de facultati, intr-una din discotecile din oras. Aici gasesti atmosfera studenteasca si preturi asemenea.
Imi voi aduce aminte cu mare placere intotdeauna de Piolho, barul studentesc din Porto unde am petrecut atatea seri superbe alaturi de ceilalti Erasmusi, de petrecerile academice din discoteci organizate de facultati, de cafenele, de pastelarias (unde au cele mai bune prajituri pe care le-am mancat vreodata), de cinele organizate de asociatia studenteasca cu diferite ocazii si multe altele. Am invatat ca momentele nu sunt unice pentru ca se intampla o singura data, ci pentru ca se intampla in locul potrivit, la timpul potrivit alaturi de persoanele potrivite, asa ca pretuiesc fiecare clipa.
In Febuarie 2007, cu lacrimi in ochi si cu promisiunea ca ma voi intoarce cat se poate de repede plecam spre casa. 34 kg in cala, un bagaj de mana extrem de greu, o viata noua plina de prieteni noi, multe poze si amintiri luam cu mine inapoi Romania. Si in afara de aceste lucruri, schimbarea din sufletul meu. Departarea de casa, situatia noua in care te afli te schimba, limba noua pe care nu o cunosti, te ajuta sa te cunosti mai bine, sa ii cunosti pe cei din jurul tau si sa te adaptezi.
Multumesc Erasmus, si La multi ani, pentru ca implinesti 20 de ani in 2007!:)"
Update: articolul, in varianta pe scurt a fost publicat in numarul din Mai din StudentMax. Online e aici. coool:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu